Portarul Loris Karius de la FC Liverpool e afectat de gafele din finala UEFA Champions League

Portarul Loris Karius de la FC Liverpool e afectat de gafele din finala UEFA Champions League
Publicat: 28/05/2018, 03:09
Actualizat: 03/07/2019, 16:03

Portarul neamț a greșit decisiv la două goluri din cele trei marcate de Real Madrid și toată lumea l-a perceput drept principalul vinovat pentru înfrângerea lui Liverpool.

Real Madrid s-a impus cu 3-1 în fața lui Liverpool, însă două dintre goluri au venit pe fondul unor greșeli foarte grave făcute de Karius. Mai întâi, a degajat mingea în gheata lui Benzema și balonul a ricoșat în poartă. Apoi, a scăpat mingea în poartă la un șut al lui Bale.

Karius a postat pe Twitter un mesaj în care și-a cerut scuze pentru prestația sa:

„N-am dormit deloc până acum… scenele încă se derulează în capul meu, iar și iar… Îmi cer infinit scuze colegilor mei, vouă – fanilor și tuturor celor din staff. Știu că am dat-o în bară cu cele două gafe și că v-am dezamăgit. Așa cum am zis, mi-ar plăcea să dau timpul înapoi, dar nu este posibil. Este cu atât mai rău cu cât toți simțeam că puteam să o învingem pe Real Madrid și am fost mult timp în joc. Le mulțumesc fanilor noștri incredibili, care au venit la Kiev și m-au susținut chiar și după meci. Încă o dată mi-ați arătat ce familie mare suntem. Vă mulțumesc tuturor și vom reveni împreună mai puternici!”, a fost mesajul postat de Karius pe contul său de Twitter.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×